Exigența față de sine pare adesea ceva util: te ajută să te străduiești și să nu te relaxezi. Dar uneori vocea interioară nu mai este exigentă, ci acuzatoare — și atunci orice greșeală se transformă în dovada că ceva e în neregulă cu tine.
Recunoașterea câtorva puncte nu înseamnă un diagnostic. Contează mai mult câtă energie îți ia acest fundal interior și cum îți influențează deciziile.
Autocritica e percepută des ca o metodă de a te motiva. În practică, ea amplifică mai degrabă anxietatea, amânarea și epuizarea.
↻ și mai multă autocritică → cerințe foarte ridicate față de sine
Cercul se închide: cu cât concluzia despre tine e mai dură, cu atât cerințele cresc la pasul următor. De aceea lucrăm nu cu „ștacheta” în sine, ci cu ce se întâmplă când nu reușești să o atingi.
Nu e vorba despre a „te iubi pur și simplu” sau despre a înceta să te străduiești. Mai degrabă despre a face ca exigența să nu mai lucreze împotriva ta.
Nu chiar. Perfecționismul ține mai degrabă de standarde foarte înalte, iar autocritica — de felul în care îți vorbești când nu reușești să le atingi. Apar des împreună, dar se poate lucra diferit cu ele.
Dacă de mult simțiți că vă este greu, dar tot amânați — puteți începe cu o scurtă întâlnire gratuită. Fără obligații și fără presiune.
Răspund personal, de obicei în aceeași zi.